Atomised atomized me
Atomised este genial.
Am început cu concluzia pentru că vor mai curge multe scenarii până când industria cinematografică va mai naşte o producţie perfectă, aşa cum e Atomised.
Am citit “Particulele elementare” a scriitorului francez Michel Houellebecq, în urmă cu aproximativ un an. Cand am terminat-o, am spus: “Este imposibil să faci un film după chestia asta”.
Ei bine, vorbind cu un coleg despre carte, am aflat că cineva s-a încumetat şi a făcut un film. Am apăsat play convinsă că pe monitor se va derula, cam o oră jumate’, un fiasco cinematografic.
Surprise, surprise! Necunoscutul (pentru mine, cel puţin) Oskar Roehler, cel care semnează regia, m-a buimăcit.
Rolurile: perfect interpretate de nişte actori germani cvasi-necunoscuţi (excepţie face Franka Potente, The Bourne Supremacy şi altele). Coloana sonoră: nu se putea găsi una mai potrivită. Ideea cărţii: nu doar păstrată în detaliile cele mai importante, ci îmbogăţită de ideile de geniu ale unui regizor pe care îl voi urmări de acum înainte.
Un regizor care, în opinia mea, a reuşit imposibilul: să ecranizeze o carte semnată Houellebecq.
See u in december
Gata cu alergatura nebuna dupa cadouri, cu ambuteiajele isterizante, cu artificiile si discursurile prezidentiale in miez de noapte.
Gata cu muntele si marea, cu charterele si mesele festive. Gata cu urarile si uratorii, cu liberele si primele de Craciun. Gata cu filmele americane cu puternic iz sarbatoresc si gata cu concertele in piete.
Burtile ceva mai mari, cele cateva sarmalute care zac ratacite prin vreo oala in frigider, cearcanele si resturile de petarde explodate sunt cele cateva dovezi palpabile ca au fost sarbatorile.
Miros de suflet, abur, extaz, tren albastru, sampanie, aer pufos, ciocolata, imagini frumoase, doua maini incredibil de calde.
Au fost cele mai frumoase sarbatori de pana acum. Really!
What?
If someone can tell me who else can make one smile within a fraction of a second, after a so, so unbelievable fuckin’ shitty day, I’ll wear only pink clothes for the rest of my life. And that’s a promise!
Letters
The little girl stood in the cold rain and all she could do was cry. She cried for hours until, suddenly, she had an idea…
What if… What if H letter disappears? Then HATE will also disappear.
She took the tiny letter into her hands and crumpled it till all that remained from the tiny letter H were bits of something that people used to call HATE.
A little smile appeared on the little girl’s face. Then she thought: What if… What if the L letter wouldn’t exist? Then lies will disappear.
She took the thin letter L and she blew it up in the air. The L flew and flew till it disappeared into the blue sky. And a little sunshine fell on the girl’s cheeks. And there were no more LIES.
But, as she stood there, dressed in her pink dress and wearing her orange scarf on her small shoulders, the little girl tried to say LOVE. But the word just wouldn’t come out. She tried and tried and tried but she realized that LOVE disappeared along with LIES.
She tried to shout HUG. She tried for hours but she realized that all the hugs in the world vanished along with HATE.
She understood that LOVE and HUGS can’t exist without HATE and LIES. She understood that in every good thing there’s a bad thing and that in every bad thing there’s a good thing.
She understood that without knowing HATE and LIES one can’t know LOVE and HUGS.
Prima zi din prima luna de iarna.
Decembrie. Miroase a zapada si a el. A fluturi si a artificii.
Nu am vazut parada, nu am vazut beculetele, nu am vazut ceea ce jumatate din Bucuresti a vrut sa vada.
In iarna asta nu ma intereseaza zapada, nu-mi doresc cadouri, nu am dorinte de pus la miezul noptii ultimei zile din an, nu vreau globuri sau brad (by the way, nu mai taiati bradutii, va rog, va rog mult). Nu-mi trebuie “la multi ani” sau “Craciun fericit”.
Nu. And that silly Christmas song won’t leave my head 
.
