Bye, bye now!
Mutat chestii personale pe alta adresa.
Intentionez sa scriu mai mult despre lucruri care se intampla in domeniile care ma preocupa: media, advertising, literatura, movies, music and other stuff.
So, catre multii 
) cititori ai chestiei asteia (nu pot sa-i spun blog; putin respect pentru cuvantul blog, totusi), mai degraba o joaca si un bun prilej de a ma deprinde cu wordpress-ul, thanks for watching and listening.
Vom reveni cu informatii in urmatoarele editii. Pana atunci, ramaneti cu noi!
Apocalypse is money
Cred ca daca, prin absurd, romanii ar fi anuntati maine ca in, sa zicem, sase ore, va veni sfarsitul lumii, nu ar alerga cautand adapost. Nuuu, nici vorba. Nu ar da fuga in spatele blocului sau al casei sa sape buncare, in care sa se adaposteasca.Nuuu, nici vorba.
Ar rupe usile birourilor ca deh, “vine apocalipsa” si ar alerga, bezmetici, catre supermatrketuri, hipermarketuri, chioscuri de cartier, centre comerciale, tarabe, piete, vanzatori ambulanti, non-stop-uri, catre orice forma de comert pentru a mai face niste cumparaturi asa, de ultima ora, ca doar “vine apocalipsa”.
Televiziunile ar transmite din centrele comericiale, am afla ca in aceasta perioada profitul comerciantilor creste cu aproximativ 40%, ca cel mai bine se vand alimentele si bauturile alcoolice. Ni s-ar recomanda trasee ocolitoare ca sa ajungem mai repede in locurile din care sa putem cumpara in voie ca nu cumva ea, apocalipsa, sa ne prinda pe picior gresit.
Apocalipsa, apocalipsa, da’ sa n-avem un carnacior si o muratura? Ca sa nu mai zic de o bere!
Sunt unul dintre oamenii fericiti. Doua fobii am si eu la viata mea: mi-e frica de mor de gandaci si mi se face rau in centrele comerciale. Si inca mai caut magazine unde se gaseste spiritul sarbatorilor si nu al shoppingului.
Declar oficial: Urasc Bucurestiul
Pentru ca mizeria e primul lucru pe care il vad pe geam cand ma trezesc.
Pentru ca e plin de caini vagabonzi care, daca nu te insfaca de picior, te fixeaza cu ochii blanzi care iti cer ceva de mancare si putina dragoste.
Pentru gropile din trotuare. Nu, de fapt pentru lipsa trotuarelor. In cazul ideal cand acestea totusi se intampla sa existe, pentru mitocanii care vad in ele nu un loc pe unde se deplaseaza pietonii, ci un minunat loc de parcare.
Pentru politistii care sunt sublimi dar lipsesc cu desavarsire atunci cand burtosii cu jeep baga 90 la ora pe linia de tramvai ca deh, “timpu’ e bani, nene”…
Pentru faptul ca sunt imuna la mirosuri… Ce poate fi mai cumplit decat un tramvai nespalat cu oamenii care, chiar si spalati, se coc la peste 50 de grade celsius vara? Da, stiu, mai multe tramvaie… Not funny, really!
Pentru aurolacii, cersetorii, copiii strazii pe care municpalitatea nu doreste sa si-i asume, nici macar in scripte, pentru a avea o situatie cat mai apropiata de cea reala.
Pentru prea putinele parcuri si pentru prea multele masini.
Pentru chioscurile de bloc unde gasesti servetele, rom, absorbante igienice sau spray de curatat geamurile.
Pentru cojile de semninte de pretutindeni si pentru scuipatii care iti dau uneori impresia ca suntem un oras de tuberculosi.
Pentru prea putini “multumesc”, “ma scuzati”, “permiteti” si pentru prea multi “da-te in ma-ta”
Pentru ca nici un refugiu RATB nu seamana cu altul.
Pentru cisternele cu apa imputita de Dambovita imprastiata vara pe asfaltul care oricum e fabricat incat sa se duca dracului in cateva luni.
Pentru utilajele de deszapezire. Daca le vedeti, let me know, please!
Pentru prea multe farmacii si banci la parterul minunatelor blocuri comuniste.
Pentru ca Bucurestiul e in Romania.
Pentru prea multa populatie si prea putini oameni.
Urasc Bucurestiul. Cu toate astea, am avut dovada, in repetate randuri ca lucrurile ar putea sta altfel.
Si, din anumite privinte, iubesc Bucurestiul.
Altadata.
Bad timing
Bad timing. De ce, n-as putea spune. Altfel spus, daca e good person e si bad timing.
Californication, ep. 12 was like honey for my soul. Asta pentru ca in filme orice bad timing devine un happy ending.
Si a inceput sa ninga.
My (Christmas) whislist:
1. You
2. No more bad timings.
3. To adopt the golden fish. He’s so tired of wasted whishes and broken wings.
So fucking stupid
Lost ground. Don’t need it anymore.
Stupid! Me so stupid, so fucking stupid!
“Esprit d’escalier” este expresia pe care francezii o foosesc atunci cand se refera la replici geniale care vin insa prea tarziu.
“Vie d’escalier” e o expresie care ar trebui inventata. Inventata pentru cei care trec nepasatori pe langa ceea ce se afla chiar sub nasul lor. Pentru cei care ajung sa regrete abia atunci cand “ceva-ul” nu mai e acolo, langa ei. Pentru toti aceia care au impresia ca viata lor e un soi de serial pe care il vor vedea iar si iar. Pentru cei care au impresia ca si maine e o zi… Bad news: “maine” s-ar putea sa nu mai existe.
Maine s-ar putea sa fie doar praf, iar oricat de genial ar fi acel “esprit d’escalier”, s-ar putea sa nu mai aiba cui sa-l spuna. Good things come to those who wait, but leave those who wait to much!
