Publisherul Gates lansează The Root
Washingtonpost.Newsweek Interactive (WPNI), o subsidiară a publisherului Post Co., a lansat astăzi o revistă online dedicată cititorilor de culoare. The Root este o idee semnată Bill Gates şi Donald Graham, preşedintele Post Co.
Aceasta se vrea “a Slate fo
r black reader”, Slate fiind o altă revistă lansată sub umbrela Washington Post, în 1996.
“Mi-a luat fix o nanosecundă să spun că ar fi nemaipomenit să fac asta”, a declarat Bill Gates referindu-se la momentul în care Graham i-a prezentat această idee.
Potrivit lui Graham, revista va merge pe pierderi mai puţin decât a făcut-o Slate, care a intrat pe profit în 2007, la 11 ani de la momentul lansării. Sponsorii oficiali ai revistei sunt HBO şi Coca-Cola.
Ce-are Guşă cu prefectura. Pardon, cu Paraziţii.
Cozmin Guşă şi-a lansat site-ul de candidatură la primărie. Ca să fie cool, s-a gândit să-şi aleagă şi o piesă… Domnule Guşă, cum să va zic eu… Piesa e cool, trupa e cool. Şi cam atât.
Paraziţii – Mesaj pentru Europa (Slalom printre cretini)
Self esteem by Ogilvy&Dove
Agenția de publicitate Ogilvy Toronto continuă seria de spoturi din campania Self Esteem pentru brandul Dove.
Cea mai recentă creație, cea de mai jos,e intitulată Amy și se pare că a fost dată publicității cam în același timp cu un alt spot din aceeași campanie, “Onslaught”. În opinia specialiștilor din advertising, “Amy” e cel mai “blând” spot al campaniei.
So, asta e “Amy”:
“Onslaught” e, de departe, preferatul meu:
Nu în ultimul rând, viralul care a făcut istorie, Dove Evolution:
(RO)mânia
Ce poate fi mai rău decât să te naşti în România? Să te naşti în oricare altă ţară şi să ajungi în România.
Şi nu, nu am nici o mustrare de conştiinţă când spun asta. Nu am o problemă cu oamenii, cu românii. Am o mare problemă cu ţara.
Cu jegul, cu drumurile, cu oraşele împuţite, cu lipsa condiţiilor de trai într-o mare bucată de Românie, cu nepăsarea guvernanţilor, cu faptul că, pentru a putea trăi decent, românii fug din ţară. Cu incapacitatea autorităţilor de a trasforma multele şi superbele zone turistice româneşti într-unele profitabile.
Cu marii corupţi, cu micii corupţi şi cu şpaga. Cu faptul că nimeni nu face nimic în sensul asta. Cu prea mulţii bolnavi şi prea puţinele soluţii. Cu fraudele şi cu bătrâneii care numără mărunţii ca să-şi cumpere o pâine pe care să o mănânce nu cu mâncare ci cu ceai, după ce au muncit o viaţă întreagă.
Nu pot să fiu de acord cu taxa de poluare auto, cu impozitele şi taxele aberant de mari în peste 90% din cazuri. Şi pe care mi-aş dori să le vad materializate cumva. Cu nepotismul politic şi cu inegalitatea şanselor pentru cei care nu au pile, relaţii sau cum le-o mai spune.
Nu pot sa fiu de acord că, într-o Românie a lui 2008, oamenii scot apă din calorifere ca să se spele. Pe ei şi pe nou-născuţii lor.
Nu pot spune da unei ţări care îşi alungă oamenii. Care are în centru furturile, corupţia şi non-valorile. Nu pot spune da unei ţări perfecte pentru Ştirile de la ora cinci.
Nu pot tolera o ţară în care marii infractori se lăfăie în timp ce bătrânele de 80-90 de ani îşi petrec ultimele clipe în închisori. Nu pot să nu strâng din dinţi când singurele iopstaze în care mai văd şcolile româneşti sunt fie la început de an şcolar, când sunt prea şubrede pentru a primi elevii, fie când copii de 14 ani sau pe-acolo se ciomăgesc în toată regula.
O ţară în care libertatea de exprimare este sublimă dar lipseşte cu desăvârşire. O ţară în care ziariştii sunt şi acum ciomăgiţi de burtoşii cu puterea financiară în mână, doar pentru că încearcă să-şi facă meseria.
Că e în Patagonia sau în Burkina Faso, în Spania sau în Italia, românul e român. România, în schimb, îşi pierde identitatea şi coerenţa. E haotică şi amorţită într-o stare din care cred că nimeni nu o va putea scoate. Nu prea curând, cel puţin.
Another funny Bud Light commercial
Încă una din reclamele pentru Bud Light. Creaţia e semnată de agenţia de publicitate DDB Chicago.
Atomised atomized me
Atomised este genial.
Am început cu concluzia pentru că vor mai curge multe scenarii până când industria cinematografică va mai naşte o producţie perfectă, aşa cum e Atomised.
Am citit “Particulele elementare” a scriitorului francez Michel Houellebecq, în urmă cu aproximativ un an. Cand am terminat-o, am spus: “Este imposibil să faci un film după chestia asta”.
Ei bine, vorbind cu un coleg despre carte, am aflat că cineva s-a încumetat şi a făcut un film. Am apăsat play convinsă că pe monitor se va derula, cam o oră jumate’, un fiasco cinematografic.
Surprise, surprise! Necunoscutul (pentru mine, cel puţin) Oskar Roehler, cel care semnează regia, m-a buimăcit.
Rolurile: perfect interpretate de nişte actori germani cvasi-necunoscuţi (excepţie face Franka Potente, The Bourne Supremacy şi altele). Coloana sonoră: nu se putea găsi una mai potrivită. Ideea cărţii: nu doar păstrată în detaliile cele mai importante, ci îmbogăţită de ideile de geniu ale unui regizor pe care îl voi urmări de acum înainte.
Un regizor care, în opinia mea, a reuşit imposibilul: să ecranizeze o carte semnată Houellebecq.
Psihologii aştia…
Citesc într-o ştire de pe Hotnews: “Psihologii cred că 21 ianuarie este cea mai tristă zi din an. Printre cauzele enumerate de specialişti se regăsesc vremea urâtă, datoriile de după sărbătorile de iarnă sau deciziile amânate.”
Deci… How should I put it? Afară e un soare de nu-i adevărat. Nu ninge, nu plouă, nu viscoleşte, nu burniţează, nu e furtună, nu-s nori, taifunuri, tsunami, căderi de zăpadă, alunecări de teren, inundaţii sau secetă. Cel puţin aici, în minunatul Bucureşti ”care este”.
Doi. Cu punctul doi chiar am o problemă. Păi cum să te întristeze, dom’le, datoriile de după sărbătorile de iarnă? Datoriile astea nu pot însemna decât că am cheltuit prea mult. Mult. Şi ce e, dom’le, rău în asta?
Deciziile amânate. Păi deciziile amânate abia acum încep să apară, că anul abia a început. Până pe 31 decembrie 2008 mai avem cale lungă.
Alo, Germania? Alo?
Nu sunt naţionalistă, nu mă pricep la IT şi singurul telefon Nokia pe care l-am avut era unul destul de înapoiat, dat de serviciu.
Da’ nu pot să nu mă intrig atunci când văd cum o Germanie întreagă a luat foc pentru că una dintre fabricile Nokia de acolo s-a închis, din motive de producţie mutată, din decizia companiei, în fabrica din România.
Boicotul e semnat de clasa politică din Germania.
Mostră: “În ceea ce ma priveşte, nu va mai fi un telefon mobil Nokia în casa mea”, Kurt Beck, preşedintele Partidului Social-democrat din Germania.
Pai bine, domnule Beck, e frumos ce faci? Ia caută mătaluţă costul forţei de muncă în România şi Germania si fă dumneata un calcul. Ia, ia, cum e? Parcă e mai ieftină România, nu?
Acum, sunt perfect de acord că închiderea fabricii Nokia din Bochum înseamnă o ameninţare directă cu şomajul pentru 2.300 de angajaţi. Eu înţeleg şi că, deoarece tot prin zona aia s-au închis şi nişte mine de cărbuni, alţi amărâţi au rămas fără loc de muncă.
Da’ să-mi fie cu iertare, eu nu pot pricepe inflamarea publică a clasei politice germane.
În contextul în care auzim de ani de zile de “piaţa unică”, “libera circulaţie”, ”oportunităţi furnizate de UE”, tu, clasă politică a unei ţări care are pretenţia de a fi civilizată dintotdeauna, te trezeşti să pozezi în “avocatul oamenilor de rând în faţa moştrilor globalizării”, aşa cum punctează publicaţia Suddeutsche Zeitung?!?!??
Ministrul pentru protecţia consumatorului, Horst Seehofer, a declarat că va boicota telefoanele Nokia de către întregul său minister.
Go Horst, go Horst, go Horst! Eşti tare, domnule ministru, ce să mai… Mă întreb, aşa, pur şi simplu, oare cum ar fi aratat lumea dacă unul ca tine ar fi fost, prin 1957, factor de decizie în procesul de semnare al Tratatului de la Roma?
Ştii, tratatul ăla care a pus bazele Uniunii Europene. Cum care Uniune Europeană? Aia a românilor, a nemţilor, a italienilor, a spaniolilor şi a tuturor celorlalţi…
CNA-ului îi plac veverițele vii
Nu știu dacă ați apucat să le vedeți. Cum pe cine? Pe veverițele care se sinucid în niște mini-seriale difuzate de postul de televiziune AXN România.
Consiliului Național al Audiovizualului nu i-au plăcut. Ma rog, nu știu în ce măsură nu i-au plăcut veverițele, ci intervalul orar la care AXN a ales să difuzeze serialul. De exemplu, pe 10 ianuarie, la ora 14.51, cei care se uitau la postul cu pricina, au putut vedea cum se sinucide o veveriță.
Pe lângă faptul că difuzarea respectivului program la o astfel de oră contravine regulilor CNA, ea mai contravine și Directivei Televiziunea fără Frontiere. În final, CNA a decis să solicite AXN să nu mai difuzeze acest program înainte de ora 22.00. (potrivit articolului 15, alineatul 2 din Codul audiovizualului, “în intervalul orar 6.00-22.00, nu pot fi difuzate emisiuni care conțin detalii sau metode de sinucidere ori de automutilare”).
Serialul “Suicidal squirrels” sau “Veverițele sinucigașe” rămâne însă unul dintre subiectele cele mai discutate din acestă săptămână.
Suicidal squirrels, episode #3
